titleless

- Nu știu, nu prea am mai vorbit.
- De ce?
- …

Cred că… nu știu eu să țin persoanele aproape. Mă sperie? Sunt prea comodă și evit de multe ori să ies. Mă retrag în carapacea mea mereu și prea puține persoane îndrăznesc sau ajung în interiorul ei.
Vreau la munte…
PS: E iarnă. Și nu se simte.

Il y a des mots qui pleurent et des larmes qui parlent

"Cand tu aveai 1 an ea te hranea si te imbaia.
I-ai multumit plangand toata noaptea.
Cand tu aveai 2 ani ea te-a invatat sa mergi.
I-ai multumit fugind cand ea te chema.
Cand tu aveai 3 ani ea iti pregatea toata mancarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncand farfuria pe jos.
Cand tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorand masa din sufragerie.
Cand tu aveai 5 ani te-a imbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind in prima balta.
Cand tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigand nu merg.
Cand tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncand-o in fereastra vecinilor.
Cand tu aveai 8 ani ti-a dat o inghetata.
I-ai multumit scapand-o in poala.
Cand tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.
Cand tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.
Cand tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerindu-i sa stea in alt rand.
Cand tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptand sa iasa din casa.
Cand tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunandu-i ca nu are gusturi.
Cand tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitand sa-i scrii macar o scrisoare.
Cand tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o imbratisare,
I-ai multumit stand in camera ta cu usa incuiata.
Cand tu aveai 16 ani te-a invatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luandu-i-o de cate ori puteai.
Cand tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stand la telefon toata noaptea.
Cand tu aveai 18 ani ea plangea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stand la petrecere pina in zori.
Cand tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutand-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.
Cand tu aveai 20 de ani te-a intrebat daca te intalnesti cu vreo fata.
I-ai multumit spunandu-i “Nu-i treaba ta!”
Cand tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunandu-i “Nu vreau sa fiu ca tine!”
Cand tu aveai 22 de ani te imbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit intrebandu-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.
Cand tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunandu-le prietenilor ca era urita.
Cand tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunandu-i printre dinti: “Maaaaami, te rog”!
Cand tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti plateti nunta si a plans si ti-a spus cit de mult te iubea.
I-ai multumit mutandu-te in cealalta parte a tarii.
Cand tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunandu-i “Lucrurile sunt diferite acum”
Cand tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunandu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.
Cand tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.
Si apoi, intr-o zi, ea a murit in tacere. Si tot ce nu ai facut vreodata s-a intors lovind ca traznetul in INIMA ta."

Nu am inca 50 de ani, am doar 18, dar tot asa i-am multumit si eu mamei mele pana acum!
Si continui sa fac asta fara sa imi dau seama macar...

Sonnet d'automne

Je vis, je meurs: je me brûle et me noie,
J'ai chaud extrême en endurant froidure;
La vie m'est et trop molle et trop dure,
J'ai grands ennuis entremélés de joie.

Tout en un coup je ris et je larmoie,
Et en plaisir maint grief tourment j'endure,
Mon bien s'en va, et à jamais il dure,
Tout en un coup je sèche et je verdoie.

Ainsi Amour inconstamment me mène
Et, quand je pense avoir plus de douleur,
Sans y penser je me trouve hors de peine.

Puis, quand je crois ma joie être certaine,
Et être en haut de mon désiré heur,
Il me remet en mon premier malheur.

 

-  "Je vis, Je meurs" , de Louise Labé -

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva...

sans raison

Je t aime, je t'aime plus que n'importe qui , ou n'importe quoi au monde. Je t'aimais, Je t'aime et je t'aimerais jusqu'a ma mort et rien ni personne ne changera sa. Je ne pourais pas toublier. Impossible. Même si il se passerais quelque chose, je t'aimerai toujours au fond de moi. Ne demande pas pourquoi je taime car je devrais te dévoiler pourquoi je vis. Tu me manques . Défois j'essaille de penser a autre chose que toi, juste 1 minutes mais je n'y arrive pas. Tu m'as appris à aimer comme jamais. Tu fais mon bonheur, battre mon coeur. Tu étais ma première raison de me lever. Souffrir. Je n'ai plus la force de continuer, de tourner la tête.J'ai tant Besoin de toi.Tu sais, je T'aime Vraiment.

On me l'α tellement dit, de l'oublier. Mαis, même si je l'αvais voulu, je n'αurαis pαs pu. Il y α toujours quelque chose qui me rαmènerα vers lui. Une chαnson, une odeur, un lieu, certαines pαroles, certαins gestes. C'est comme si, tout α coup, il αppαrαissαit de nulle pαrt. Et les souvenirs reviennent, même si c'est vrαi, il n'y en α pαs eu forcément beαucoup. Mαis j'αi tout gαrdé, moi. Je m'en souviens, moi. Et, comme une conne, je me mets α sourire.

ps: Ne quitte jamais celui que tu aime pour celui qui te plait car celui qui te plait te quitera pour celle qu'il aime.

-100%

Dureros, misterios, nicaieri .
Fura-mi nimic daca mai poti !
Te las sa-mi iei orice, suflet inselator !
Sterge migrena asta oribila de pe chipul iubirii noastre moarte, poate niciodata vie!
Mi-aluneca slabiciunea printre cuvinte...Lovesc minciuna, ma feresc de ea, dar lasa-ma sa mai pastrez un ultim cantec mincinos!
Injuriile asurzesc si strabat lacrimi lugubre ce-ti curg cu aceeasi indiferenta din ochii-ti sublimi care inca imi sunt datori.
Asteptarea sangereaza. O ignor.
Pasii, atingerea se fac respinse.
Nu ma mai provoci !



Vezi mai multe video din Muzica

je suis tombée ...

pas de ma chaise...
Je suis tombee amoureuse...avec quelque chose avec lequel j'etais deja tombee amoureuse et je ne savais pas pourquoi... et avec quelqu'un...


Mais je ne vais pas laisser couler les larmes.
Je lui ai promis ...

Cette ete je serai seulement contente que je l'ai connu et j'ai connu aussi ses merveilleux amis  !
Cette ete STROMAE RULZZZZ <3


Asculta mai multe audio Muzica

How could you ?

Când eram un căţelus, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele şi te făceam să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, şi indiferent de câte perechi de pantofi ţi-am distrus şi de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător şi imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai şi mă mângâiai pe burtică…
Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat, însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopţi în care mă strecuram lângă tine în pat, şi cu boticul lipit de tine, îţi ascultam confidenţele şi visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.Împreună făceam plimbări lungi, fugeam prin parc, călătoream cu maşina, ne opream să mâncăm împreună o îngheţată (eu doar cornetul pentru că “îngheţata era rea pentru căţeluşi”, imi spuneai). Mergeam împreună chiar şi la mare…Cât moţăiam eu la soare în timp ce te aşteptam să te întorci acasa la sfârşitul zilei!
Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă şi în afara casei pentru că îţi căutai un partener uman. Te aşteptam cu rabdare şi te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ţi-am judecat niciodată deciziile şi ţopăiam de bucurie de fiecare dată când te întorceai acasă. Şi m-am bucurat când te-ai îndrăgostit…Ea, acum soţia ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), şi totuşi eu am primit-o cu drag în casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecţiunea şi supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiţi. Curând au apărut “puiuţii umani” şi eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioşia lor, mirosul şi culoarea lor rozulie… Vroiam să îi îngrijesc aşa cum îi îngrijeaţi voi… Doar că voi eraţi îngrijoraţi că aş putea să îi rănesc. Şi îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cuşca de câini. Numai eu ştiu cât îi iubeam! Şi am devenit un “prizonier al iubirii”.
După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agăţau de blana mea şi mă trăgeau, imi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioşi urechile şi îmi dădeau sărutări pe nas. Eu îi adoram, şi le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în cemai rare. I-aş fi apărat cu preţul vieţii mele dacă ar fi fost necesar. Mă strecuram în patul lor şi le ascultam preocupările şi visele secrete. Aşteptam răbdător la fereastră să aud maşina ta când te întorceai de pe strada. A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel şi le povesteai mandru despre mine. Au trecut câţiva ani şi apoi le răspuneai doar “da” şi schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.
Acum ti-e greu sa-mi faci capricii şi te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreţinerea mea.
Ţi s-a oferit şansa să te muţi cu serviciul în alt oraş. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că aşa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu maşina până am ajuns…La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare…Ai completat documentele şi ai spus: “ştiu că veţi găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri şi te-au privit cu tristeţe. Ştiau destinul ce-l aşteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”. A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând: “Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele! M-am întristat pentru ei, pentru lecţia pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viaţă. Tu m-ai mângâiat uşor pe cap evitându-mi privirea, şi ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda şi lesa mea. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, aşa cum aveam şi eu una…
După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu ştiai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauţi altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut…?”
Altfel, erau foarte drăguţi cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cuşca mea, mă uitam sperând că eşti tu, că te-ai răzgândit, şi că totul a fost doar un vis urât…Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguţi care atrageau toată atenţia, m-am retras într-un colţ şi am aşteptat… La sfârşitul zilei am auzit paşii cuiva care venea după mine…M-au dus până la sfârşitul coridorului, într-o cameră separată. O cameră suspicios de liniştită. M-a ridicat pe masă şi în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ţi fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Aşa cum era normal pentru mine, am simţit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredinţată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Ştiam acest lucru la fel cum ştiam atunci când fiind un căţeluş îţi cunoşteam toate stările tale.
Mi-a pus cu grija un garou pe laba din faţă. I-am lins lacrima de pe mână, aşa cum te lingeam şi pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simţit înţepătura şi lichidul rece împrăştiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit… Privind-o în ochi i-am şoptit:
“Cum ai putut…?”
Probabil pentru că înţelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei şi că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină şi iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viaţă pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut…?”
Nu îi era dresat ei, ci ţie… Îţi era adresat ţie, bunul şi iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. şi la tine mă voi gândi şi te voi aştepta mereu. Fie ca toţi cei dragi ţie să te iubească şi să-ţi fie loiali, cel puţin pe cât te-am iubit şi ţi-am fost eu.
Nu te voi uita niciodată…

wannabe DADA?

Azi, fiind joi, am avut numai ore plictisitoare, iar plictiseala scoate la iveala noi talente...
Cum stateam eu efectiv rastignita in banca, aud cum Vio si Alexa (colegele din spatele meu) tot rupeau niste foi si scriau pe ele diverse cuvinte scoase de nicaieri... Cuvinte care urmau a fi amestecate si apoi extrase  si scrise pe o foaie dand contur unor poezioare...
M-am simtit atrasa de aceasta idee si m-am alaturat lor... Si uite ce-a iesit :D :


Sex in cimitir !
(deja titlul suna dubios)

Sangereaza sadic, plumbuit.
Zgarie sanii si-i ucide.
Saruta pielea mainii ca de morga.
Atinge, mangaie usor animalic.
Ingheata si se descompune.
Putrezeste salbatic alb imputit.
Ce romantic cimitir!
Preotul, cadavrul profund invia.
Doliul urechii impinge gatul inuman si lugubru.
Ard, se ineaca demonic tipetele pe piatra funerara indurerata.
Sutienul atinge incendiul,
Musca negru!

( din categoria: "Incercari de poezii dadaiste" )

Nu am nimic!

La propiu.

Încet, încet ajung la concluzia că ești norocos dacă nu ai speranțe. Așteptări. Iar speranțe. Dorințe de a se întâmpla ceva.
Când și dacă se va întâmpla, va fi o bucurie mai mare. Iar dacă nu se va întâmpla, nu doare că nu ai sperat. Nu ai așteptat. Era… opțională treaba.
Dar cine poate fi atât de indiferent?
Ne lovim zilnic de speranțe. Sper zilnic când ies din bloc să prind autobuzul în maxim 3 minute de când ajung în stație (urăsc să aștept.. ce ironie), sper zilnic să mă trezesc dimineața și să ajung la timp la scoala...
Sperăm toți multe. Zilnic. Exprimate sau nu, minore sau nu… Sunt acolo.

La ce folosesc? De ce ”speranța moare ultima”?
Aseară n-am mai avut-o și m-am simțit goală , dar poate reușesc odată să nu mă mai obișnuiesc cu ea. Să nu mai sper, doar să apară lucrurile fără să le aștept. Așa va trece și mai ușor timpul, așa dezamăgirea va fi mai mică.

De asta sunt și pesimistă. Să fie dezamăgirea unui eșec mai mică.
Și nu cred în nu știu ce energii pozitive ce ar aduce succesul. Manipulare. E doar un entuziasm ce mărește durerea căderii de la nivelul mai înalt la care ai urcat, așteptând ceva ce nu va veni.


Asculta mai multe audio Muzica

Fac tot ce pot să mă protejez că așa am eu firea slabă și ușor de rănit… și parcă tot degeaba. Mi-ar trebui un balon în care să stau. Dar nu de săpun…

Stimuli pentru simturi

Să te distrezi? Să te simţi bine, să fie toată lumea a ta? Nu mă interesează în mod deosebit cum se distrează lumea…Ce folos dacă aşa-zisa distracţie e doar o euforie trecătoare, ce trece ca şi starea de beţie cu care e unită adeseori, când se distrează omul, iar apoi se trezeşte dimineaţa, fără să mai aibă nimic din extazul nopţii trecute, ci doar amintirea şi un gust amar, văzând că toată bucuria lui a trecut şi nu a mai rămas decât speranţa unei noi distracţii trecătoare.


O fi aceasta o distracţie concentrată? Să te bucuri, să fii vesel, să te simţi fericit doar la comandă? De la ora cutare la ora cutare, iar apoi gata? Ce te face să te simţi bine? Prietenii? Muzica? Băuturile?

Mă interesează acea distracţie, care e o stare permanentă, un fel de a trăi şi a fi. Când te bucuri de fiecare clipă, şi când eşti cu prietenii tăi, cu adevăraţii prieteni, şi când ei sunt absenţi şi îi păstrezi doar în sufletul tău, ba chiar şi când ei nu mai sunt, şi când asculţi muzică, şi când asculţi doar acordurile sufletului tău, care îţi face viaţa o melodie, alungând orgoliile distonante.

Or spune unii că asta nu e distracţie. Pentru mine este… Ba chiar, mai mult, mi-e milă de cei cărora le este străină.Orice trece repede, nu are nici o valoare, fie că vorba de distracţie sau de unele lucruri mult mai profunde. Or spune că distracţia asta e prin definiţie limitată şi trecătoare… Asta nu înseamnă că nu îmi pot considera viaţa mea, prin felul de a o trăi, o neîncetată distracţie, o nesfârşită euforie.

Nu cred că falsitatea sau prefăcătoria fac parte din firea distracţiei. Dacă nu e falsă, de ce se termină? Ştiu… Pentru că e distracţie… Dispar stimulii externi forţaţi , dispare şi ea… Atunci, nu e doar o iluzie? Vrei să te bucuri la comandă, ca să mai uiţi de nemulţumirile şi de grijile zilnice? Nu e un fel de automanipulare? Adică, oricât de rău mi-ar fi, mă duc să mă distrez, râd cu prietenii, ascult muzică, dansez,mai beau un păhărel şi gata, mi-a trecut? Mi-a trecut pentru câteva ore sau pentru o noapte, iar apoi…tot ca înainte…

Nu vreau să separ , să despart în două, distracţia propriu-zisă şi cea de care vorbesc. Vreau să spun doar că fără să o ai ca o stare a ta permanentă, nu poţi participa decât ca la o iluzie la întâlnirile vesele, “euforice”,cu prietenii.

Şi atunci? Unde mai au loc clipele de tristeţe, dacă te distrezi în fiecare clipă? Recunosc, nu termenul de distracţie acoperă întocmai sensul stării de care vorbeam, dar l-am folosit, pentru că are multe din atributele acesteia, într-o manieră desăvârşită. Şi te face aceasta să fii vesel, chiar şi atunci când eşti trist.

Am observat că noaptea şi iarna îi fac pe unii să se întoarcă mai mult în ei înşişi. Nu spun asta ca o adeptă a singurătăţii. Dar parcă excesul de decibeli al nopţilor, fie cele de rând, fie cele în care ne veselim zgomotos, crează o reacţie adversă, care să aducă un echilibru.Şi mă fac nopţile acestea să-mi doresc să mă întorc în mine, să-mi vorbesc, să mă ascult…Nu e un soi de egoism, pentru că acolo îi găsesc şi pe cei care îmi sunt şi mi-au fost întotdeauna aproape..

E, e, e, e, e plin de pi2de :X

si si si
-> intra sa vezi :D
http://www.myconcert.ro/event/7

Cine te pune sa-ncerci sa-mi intri sub piele ca vrei tu sa vezi ce e-n capul meu si-n visele mele ...

Sunt ca un copil. Ma simt ca un copil si ma bucura acest fapt. Dorm ca un copil. Ascult si radio de copii. Imi place vata de zahar. Ador laptele. Zambesc ca un copil. Ma bucur ca un copil de orice prostioara. Imi plac micile atentii. Ma joc cu parintii mei ca un copil. Port rochii ca un copil. Merg prin parc ca un copil. Ma dau in leagan. Ma joc cu alti copii. Fac boacane. Imi plac animalele. Mi-e dor de gradinita. Iubesc ca un copil. Sunt inconstienta ca un copil. Mi-e frica sa traversez, sa conduc.

Am emotii si mi-e rusine ca un copil iar dimpotriva uneori am tupeul si obraznicia unui copil. Citesc ca un copil si imi imaginez tot ce se intampla asemenea unei piese de teatru. Ma entuziasmez ca un copil. Sar in sus de bucurie.

Sunt un copil suparacios ( scot in evidenta buza de jos) care uita totul pana a doua zi. Mi-e frica de intuneric si intru in panica, exact ca un copil. Ador povestile. Iubesc inghetata, ciocolata si prajiturile. Nu prea imi pasa de silueta, de bani.Am o speranta care nu o sa moara niciodata. Cand merg uneori nu merg ci sar. Cant “ciresica are mere..”. Imbratisez ca un copil. Ajut ca un copil. Ofer ca un copil. Respir ca un copil. Simt ca un copil. Traiesc ca un copil.

Asculta mai multe audio Muzica

Nimic de afisat!

MI-E DOR ...
ingrozitor de dor ...

FETISH

furtuna din paharul cu whisky

Pe la încheieturile uşii vântul fluiera nervos. Ploua demenţial de douăsprezece ore şi patruzeci şi trei de minute. Rezemată de perete, am ferit perdeaua şi printr-un ochi de geam observam fascinată cum se sparg picăturile nervoase de pervaz. Norii s-ar fi prăbuşit de grei ce erau şi ce negri!


Îl văd. Nu îl mai văzusem de ceva vreme. Doamne, îmi făcusem atâtea planuri pentru reîntâlnirea noastră… Aveam să îl privesc sfioasă şi să plec privirea, dacă s-ar fi putut să roşesc, ar fi fost perfect. L-aş fi îmbrăţişat apoi puternic şi i-aş fi apăsat buzele moi de ale mele însetate de sărutarea lui.

Eram în pijamale, ciufulită, cu ceaşca de ceai în mână. S-a uitat spre mine şi m-a văzut la geam. Am tras repede perdeaua. M-a văzut. Acum urca scările. Îi auzeam paşii, îi simţeam neliniştea, nerăbdarea.
Îi uitasem chipul. M-am obişnuit să mi-l conturez în imaginaţie şi să îl construiesc din amintiri… când am văzut mânerul uşii coborînd, încercam să îmi stăpânesc inima, căci avea să fugă în braţele lui înaintea mea.



Paşi timid. I-am văzut apoi braţul stâng împingând uşa încet. Ştia că sunt acolo; coborî privirea în podea.

Am rămas locului timp de câteva secunde, mi-e greu să precizez câte. Atunci mi s-au părut o veşnicie.În clipa imediat următoare veşniciei mi-am înfăşurat braţele în jurul gâtului lui şi “i-am apăsat buzele moi de ale mele însetate de sărutarea lui”.

Am deschis ochii, erau tot douăsprezece ore şi patruzeci şi trei de minute de când ploua necontenit. Eu eram tot la geam, privind stropii cum se izbesc de pervaz, alţii, mereu alţii.

Nu aveam ceaşca de ceai în mână, mă înşelasem. Era paharul rece de whiskey în care se înecau două cuburi de gheaţă.



Iar mi s-a făcut dor.

feuille morte

De curand, mi-a spus cineva să renunț la lumea asta virtuală.

Nu am renunțat. Am continuat, ca de obicei, sa fac ce vreau.

Zilele astea am redescoperit plăcerea de a juca și altceva decât aplicații pe facebook sau solitaire pe telefon, placerea de a fi fericit chiar daca nu esti... chiar daca ceilalti din anturajul tau prezinta malformatii majore ale hormonilor fericirii si tu le faci in ciuda cu energia de care dai dovada si nu iti pasa daca afara este o vreme de cacat sau daca profesorii nu mai contenesc cu ascultarile si cu testele.. NU IMI PASA! Vreau sa fiu fericita...si cred ca sunt...

Primăvară.Ieșiri.Motoare.Concerte.Leagane.Parcuri.tigari si scrum.
Câteva ore, dar a meritat.
Poți reveni oricând la copilărie, te poți distra la fel de mult ca atunci, chiar dacă nu mai ai 10 ani, poți să te simți bine și printre ”străini”, nu doar cu grupulețul tău și nu doar cei care te cunosc știu cum să te facă să zâmbești sau să râzi.
E frumos să cunoști oameni. În sensul de a-i întâlni, de a-i simti aproape, dar nu de a-i ști profund.
E frumos să faci ceva spontan, fără să le gândești și să le planifici până în la ultima chichiță, fara remuscari, fara alte idei si filmulete din capul tau cretin.Nu mai vreau sa stiu dinainte ce ma asteapta!

Defecte?

Toţi avem defecte, obiceiuri.

Toţi avem persoane în jurul nostru, pentru că aşa suntem făcuţi, să nu ne putem izola.

Deci… inevitabil ne lovim de defectele şi obiceiurile celorlalţi. Dar în principal nu le vedem. Dacă nu ne ating în mod special sau persoana respectivă nu e o acritură despre care am sta la o bârfă, nu prea le băgăm în seamă. Sau le observăm, dar nu ne deranjează. Sau faptul că e lângă noi le maschează.



Ne afectează însă când intervin în planurile noastre…

Dacă observăm din afară o ceartă a doi îndrăgostiţi, bazată pe… gelozie să spunem, am îndrăzni să dăm verdicte ori să judecăm: e vina ei că…, el n-a putut face nimic să… Am spune că noi nu am face aşa ceva niciodată.



Poate că avem dreptate, ne cunoaştem bine nu? Dar oare când sunt implicaţi nişte fluturi în stomac, am mai putea afirma acelaşi lucru? Cum ne poate schimba un sentiment? Cum ne poate schimba un sentiment frumos în rău?



Am deviat, mă invadează multe gânduri, dar nu le găsesc cuvintele pe tastatură.

Spuneam că defectele/obiceiurile celorlalţi, care în mod normal nu ne-ar deranja, devin nuanţate atunci când ne implică direct.



Ai o prietenă despre care ştii că obişnuieşte să asculte muzică la volum maxim, o dată la 2-3 zile. Ţi-a povestit odată, în treacăt, dar nu ai dat importanţă. Ştiai şi atât. Însă dacă ai ajuns să te muţi cu ea… cred că începe să te deranjeze obiceiul ei.

Suntem egoişti deci? Sau ipocriţi? E ok ce faci… dar la distanţă de mine? Sau e doar un reflex de auto-apărare?



Dacă prietenul tău obişnuieşte să joace fotbal în fiecare marţi seară cu băieţii, iar tu întruna din marţi-le alea vrei o ieşire şi el refuză că are planuri… devine o bulină neagră obiceiul acela, nu? Deşi până atunci ţi se părea foarte ok ideea, făcea mişcare, aveai şi tu timp de fete…



Se ştie că atunci când iubeşti, nu vezi defectele. Sau le vezi, dar le diminuezi. Nu-ţi pasă, are atâtea alte calităţi, iar simplul fapt că te iubeşte e suficient. În schimb ajungi să le vezi, aşa reale cum sunt, atunci când ajung să te rănească. Totuşi, iubirea tot acolo e, doar nu trece de la o zi la alta. Dar vederea e mai clară… Cum aşa?



Am dat exemple doar de obiceiuri. Dacă ar fi un defect, ştim că există şi nu-i poate face decât rău respectivei. Dar nu încercăm să aducem pe calea cea bună persoana. Însă când ne afectează… intervenim. Şi eventual apoi răsuflăm uşuraţi că am făcut o faptă bună.

Oare am făcut? Persoanei sau… nouă?

Ctrl + F Memories

În caz că ajungi vreodată să îţi spui: ”Of, ce cicălitoare a devenit fata asta a mea…” pentru că încă îşi doreşte fel de fel de dulcegării, chiar şi după ani buni împreună, încă se pisiceşte că aşa are chef sau ca să obţină ceva, întoarce-te puţin în trecut.


Dar în trecutul acela în care EA nu era. În care erai singur. Nu era nici o EA. Tre` să fi fost o astfel de perioadă… Ei bine, atunci nu îţi doreai să fie noaptea cineva lângă tine? Poate doar s-o ţii în braţe şi să adormiţi, poate doar să priviţi un film (ştiu, îţi plăceau cele de groază când EA se cuibărea în braţele tale de frică), poate doar să beţi o cafea împreună dimineaţa sau poate doar să-ţi enervezi prietenii că nu mai ieşi azi la bere, că fata ta ştie să te păstreze acasă, fix atunci…

Mi-a făcut cineva poftă de floricele şi mi-a arătat şi câteva clipuri… Şi îmi trecea prin minte ce plăcut ar fi fost să nu le fi văzut singură…



PS: Dacă vă va ruga vreodată să o ajutaţi la gătit sau ceva, să n-o refuzaţi de orgoliul acela: ”Eu nu am ce căuta cu tigaia în mână”. Nici nu vă închipuiţi ce amuzant poate fi şi cât de ”delicioasă” poate deveni bucătăria.

Eu n-o sa fiu asa !

Cred că toţi am spus, măcar o dată în viaţă: ”Eeeh, când o să fiu eu mare/când o să fiu eu în situaţia aia, n-o să fac/fiu aşa”.

Te gândeşti la nişte neplăceri cu ai tăi şi spui că tu n-o să fii aşa cu copiii tăi.

Te gândeşti la certurile alor tăi, între ei, şi spui că tu vei şti să gestionezi bine conflictele cu soţul tău.

Te gândeşti la toate ştirile cu violenţă în familie şi spui că tu vei pleca la prima abatere de genul ăsta.

Te gândeşti la divorţul pe care l-ai fi vrut când auzi de cazuri nefericite şi spui că tu nu vei sta cu partenerul doar de dragul copiilor, pur si simplu iti iei copiii si pleci.

Câte din astea (sau altele de genul) se împlinesc? Unde se termină naivitatea? Unde începe răbdarea? Unde se termină?

Cum ştii dacă faci lucrurile bine şi dacă e alegerea cea mai bună? Cum eviţi regretul ulterior?

Vreau şi eu să cred c-o să reuşesc să am o relaţie deschisă cu copiii mei (daca o sa am si daca o sa am vreau doi baieti :D), că mi-e groază să văd câţi întreabă pe forumuri/reviste/alte site'uri lucruri intime sau povestesc viaţa lor şi problemele serioase sau chiar cretine si ilogice cateodata, căutând un sfat (da, un sfat de la străini) şi sunt ori batjocoriţi ori sfătuiţi prost. Mi-e groază să mă gândesc că ar pune o problemă serioasă în mâinile unui străin care n-are nici un interes pentru binele lor. Prefer să ştiu, decât să nu şi să am eu satisfacţia falsă că totul e în regulă cu ei.

Vreau să cred că n-o să am probleme cu soţul de genul: ”plec la părinţi!”. Vreau să cred că persoana aleasă nu se va pierde uşor cu firea, de fapt nu, vreau să cred că toţi tinerii de azi sunt crescuţi în civilizaţie şi cazurile de violenţă s-au terminat odată cu cei de 40+ sau cei de la ţară care isi pierd timpul toata ziua prin baruri.

De divorţ… nu vreau sa ma gandesc la asta! Dar daca totusi s-ar intampla, când fiecare îşi reface viaţa, cum poţi accepta un străin pe locul unde era până nu demult tatăl tău?

O fi gelozie? O să ai impresia că nici o persoană nu e potrivită precum era mama/tata, aşa, cu bune, cu rele.

O fi teama de trădare? Cum să accepţi tu altă persoană lângă ei?

Sunt mult prea stresata in ultima vreme, gandesc mult prea mult/putin !

De unde vointa?

De unde ne luăm VOINTA ? Știți voi, chestia aia care ne ajută să ne menținem deciziile și scopul de a realiza ceva.


Din frica? Îți propui să înveți, eviți cât poți (că toată lumea face asta), dar într-un final ajungi să și înveți. Probabil mai drastic pentru că s-a diminuat considerabil timpul, iar cantitatea a rămas aceeași.
De ce ai avea voință să slăbești? Să ții diete? De frică că vine vara și îți va fi rușine să porți costum de baie, de frica criticilor celor din jur sau a batjocorii, de frică să nu mai fii atrăgătoare etc.
Din orgoliul? Nu poți accepta să fii întrecut, să nu fii cel mai bun, să nu mai primești priviri insinuante sau să nu mai întoarcă bărbații capul pe stradă după tine.
De la putere? Pur și simplu ești o persoană puternică, sigură, încăpățânată și de aici ar veni voința?
Din ciudă? Din cauza regretului? Că în trecut ai pierdut ceva și acum ai voința să nu se mai repete povestea?
Din mândrie? Vrei să fii apreciat, lăudat, venerat pentru realizare, deci de aici îți iei voința?
De la rușine? Din greutatea de a accepta, a recunoaște un eșec?



Sau poate contribuie toate…

Facts

Punct si de la capat.

Ce am mai invatat? Sa iert si sa am grija la ce imi doresc (pentru ca s’ar putea sa se indeplineasca).
Ce am mai facut? Nimic din ce mi-as fi dorit sa fac  :)
Ce am de gand? Sa ma bucur de soare.

Nu ştiu când trece timpul, nu ştiu cum trece timpul. Visul meu haotic începe dimineaţa, cu paşi grăbiţi pe treptele liceului şi se desfăşoară fulgerător până când de abia reuşesc să îmi adun şi ultimul gând rătăcit, 8 ore mai târziu. Cu toate astea, când privesc data, îmi dau seama că repeziciunea scurgerii timpului este doar o iluzie pregnantă de-a mea.

Nu vreau decât să îmi înghesui sentimentele printre rândurile unei cărţi, iar apoi să trântesc furioasa coperta.

Ghiduşie

M-am gândit să scriu şi n-am scris. O fac acum.
Nu imi vine sa cred ca de aproape o ora este primavara!
Sunt fericită pentru o perioadă nedefinită de timp (haha). Chiar şi cu vremea asta nehotarata care vrea sa invinga stralucirea solară, dar stiu ca soarele o sa invinga si o sa ne dea caldura pe saturate. Şi am să opresc timpul, pentru ca soarele să-mi lumineze mereu obrajii, iar razele-i să mi se refracte în suflet.Încerc eu sa fentez timpul, dar mai mult mă fenteaza el pe mine. Nu ştiu ce-l grăbeşte aşa, să se mai oprească si el la o cafea, că mă buimăceşte.

Miros primăvara, e chiar la uşa mea, ..la uşa ta.Alerg chiar acum să-i deschid, mi-e aşa de dor de ea! Trebuie să apăs pe clanţă înainte ca ideea vreunui joc năstruşnic să-i săgeteze mintea şi să fiu nevoită să o caut iar în labirintul de crengi uscate, sub ceruri gri.

Dar nu există alb sau negru, ci doar încăpăţânarea de a privi în nonculori, când viaţa e un curcubeu.



Maxim!
Am zis!

<3

ps: vreau ghiocei !

Între umilinţă şi demnitate

Dacă insişti în a te manifesta în faţa unei persoane dragi, în ciuda rezistenţelor sale, te umileşti sau îţi urmezi demn sentimentele?..Depinde de perspective.

O persoană cerebrală ar considera asta o degradare a orgoliului personal şi ar întoarce spatele zidului de cărămidă. Un individ ale cărui bătăi de inimă sunt mai sonore decât sinapsele neuronale ar escalada zidul. . dar nimeni nu garantează că zidul ascunde ceva palpabil. Ce substanţa ciudată o mai fi şi aia, care se disipă pe măsura ce tu urci grăbit? Merită riscul?

Răspunsul o fi pe undeva printre rânduri, ca de obicei.



PS: Avem un creier mai fraier decât s-ar crede. Se lasă păcălit de aparenţe. De exemplu, dacă ne uităm în oglindă şi zâmbim chiar dacă tristeţea ne bântuie, vom fi instant învioraţi.( asa se zice :-??)

Hai sa punem fir cu fir si sa facem voodoo =)

eu si initiativele mele idioate din ora de socio cu prelungire in cea de religie =))

ps: miky abia s-a indurat sa ne dea firicelu ala amarat de par ca sa putem sa finalizam proiectu !

It's ok to keep feelings inside !

Asculta mai multe audio Muzica

Rezumat

ştiu că voiam să scriu o postare despre ceva anume, dar nu ştiu despre ce. azi cred că a fost ziua în care am trăit din amintiri, având în vedere că mi-am recitit jurnalele de când eram mai mică, şi am constatat foarte multe lucruri, destul de frustrante faţă de mine. frustrante, dar de ce neapărat frustrante? pentru că voiam să fiu ceva bun, pentru că voiam să devin “cineva”, pentru că am vrut să mă înţeleg bine cu toată lumea, şi nu sunt nici pe departe aşa ceva. privesc în jur, şi nu mă regăsesc în nimic, de parcă m-aş fi rătăcit pe mine însămi pe undeva. sunt un pseudonimeni care se ascunde în faţa unui monitor şi vorbeşte cu ajutorul tastelor. nu reuşesc să mă găsesc. m-am pierdut în timp şi spaţiu, şi tind să cred că nu pot face nimic în această privinţă, pentru a atenua aceste stări. nimic din ceea ce mă mulţumea cândva nu mă mai face să tresar.nici tu, nici el, nici nimeni altcineva!


Sunt gandurile mele amestecate in mii de capete. Ies vorbe din gura mea si apoi le scufund in uitare. Sunt priviri care se holbeaza la mine si eu n-am nici cea ma vaga idee. Sunt lacrimi care nici macar nu pot sa curga. sunt multe lucruri care le fac si apoi nu mai au sens. Ma stradui fara sens. Ma gandesc daca am facut bine si imi dau seama de asta. Dar apoi am senzatia ca cineva nu ma vrea si vrea sa dispar din gandurile lui. Incerc sa fac bine si tot incerc, tot incerc si apoi nu reusesc sa fac nimic.

Dar nimeni, niciodata, nu poate fi perfect.


pa: Astazi mi-am facut curat in inima fara sa mai pastrez nimic!
 

Asculta mai multe audio Muzica

Mica Venetie!

...deci nu ne-am facut de ras. Cam despre asta e vorba in ultime zile sau in ultimele saptamani in Romania (in special in Bucuresti). Fraza asta "vreme de cacat, intr-o tara de cacat, deci nu ne-am facut de ras" se potriveste de minune cu actualitatea din Romania. Vedeti voi, vremea, la propriu, chiar e de cacat. Ba ninge, ba ploua, ba e frig, ba e mai cald nitel, e mocirla, troiene de zapada la tot pasul, bate vantul, ce mai e urat rau afara. Dar vremea asta o sa treaca si o sa vina primavara si vara si afara o sa fie cald si lumea o sa prinda viata, o sa puta (mai ales la propriu) si cei care ne conduc or sa inceapa sa faca treaba, o sa fie asa frumos...o sa fie pe dracu. Acum vine partea "frumoasa" pentru ca putem sa privim "vremea" si cu sens figurat, pentru ca in tara noastra cea de toate zilele, adica "The land of choice", e o vreme foarte grea pentru majoritatea romanilor, salarii mici, preturi mari, scumpiri peste scumpiri, demiteri fara numar, fara cifre, fara litere, fara nimic. Cel mai trist, cum am mai zis-o, e faptul ca poporul miroase si mananca tot cacatul asta pe care-l transmit alesii nostrii, si nu numai, prin mass-media. Ideea e ca nu trebuie sa ne mai mire nimic din ce se intampla. Vad pe la televizor, lume mirata de tot felul ce chestii care sunt de fapt normale pentru tara asta anormala. Traim intr-o tara de cacat, cu o vreme de cacat, cu conducatori de cacat, oameni de cacat (manelari, cocalari, pitzipoance, tigani, dinamovisti, rapidisti etc), drumuri de cacat s.a.m.d. Putine lucruri mai sunt in culori in tara asta, si dupa ce ca sunt putine nici nu stim sa le valorificam si sa le punem in lumina, dar cred ca ne-am obisnuit cu asta, nu?

I love her !

Branzaaaaa!

Cine zambeste atunci cand lucrurile merg prost s-a gandit deja pe cine sa dea vina.

03.11.2009

vorbe de Peştoaică

Asta sunt, nu-i uşor, vorbesc serios!

Trebuie să stăvilesc oceanul de sentimente ce mă inundă. Parcă mereu îşi împinge limitele spre orizont. Noroc cu paznicul raţiune, care reuşeşte uneori să le facă să se indoiască de sine şi să le vlăguiască. Ştie el că nu are mereu dreptate, dar are grijă ca figura-i exigentă să nu tradeze nicio emoţie, afişând o încredere în sine implacabilă.

Ele, sentimentele, se prind uneori de şiretlic şi îşi împletesc esenţa într-o voce pe atât de dulce, pe atât de persuasivă.Mi-aş dori sa le urmez negreşit, dar întorc capul după paznic care îmi aruncă o privire furioasă pe sub sprâncene. Îmi spune totul fără a rosti nimic.

Mă întreb de ce l-aş mai asculta, o inundaţie nu ar fi aşa o nenorocire până la urmă, dar răspunsul pică fulgerator: E aşa de încrezător, are pământul sub picioare, îl admir! Eu l-am ales, l-am rugat să mă ajute, de ce sa îl tradez?

Sentimentele mele sunt rebele, s-ar îndepărta prea tare, plutind într-un pericol permanent. Nu mi-e teamă de moartea lor, ci de agonia de dinainte, de cenuşiu contaminându-mi perfecţiunea albastră. Paradoxal, sunt aşa de puternice faţă de mine, eu neavând nicio intenţie să le vătămez şi atât de fragile şi naive faţă de lume.Pe lângă asta, uneori le găsesc total nejustificate. Cum să le fortific dacă nu am motive?

Toate astea îmi răsună în cap în clipa în care întâlnesc privirea paznicului. Ştiu că are dreptate şi de data asta. În spatele meu, vocea se aude tot mai încet, învinsă. Acum că am restabilit controlul, răspund: Nu acum, va veni momentul..promit!

Uuu, what does this button do?

Aş vrea să existe un butonaş roşu situat bine mersi pe lângă creier a cărui apăsare să aibe următorul efect asupra noastră: Să acceptăm realitatea aşa cum e, să o luăm ca atare (expresie pe care eu, personal, o urăsc), fără a-i căuta vreo justificare, fără a săpa după răspunsuri în locuri în care nu vom găsi decât întrebări. Şuvoaiele de analize inutile ar fi private de dreptul la existenţă.Nu ar fi asta o reducere considerabilă a energiei psihice consumate?
Ba cred că da.


Seriously, what will become of me? Don’t like reality, It’s way too clear to me.
(Nelly Furtado)

De maini si de picioare

..legată.

Aş striga, dar ecoul strigătelor nu s-ar pierde în orizont, ci s-ar întoarce răzbunător împotriva mea, zguduindu-mi lumea din temelii.

Music: Emotion and Feeling

Muzica...
Eu, una, nu’mi imaginez viata fara ea. Ma vezi mereu cu urechile astupate de casti, indiferent ca sunt la masa, la plimbare, in pat…Adorm si nu ma indur sa apas ‘Stop’. Unii, in special unele au inceput sa ma injure pentru asta .

Sunetele redau ceea ce simti, in versuri gasesti mereu raspunsurile. Asa consider eu ca se explica "regasirea" in anumite melodii. Si inca nu ati auzit partea cea mai buna: Muzica nu tradeaza niciodata!...Asta o face sa fie mai presus de prieteni, iubiti etc. Un bun prieten imi spunea: "Muzica suna mai bine cand esti trist". Suna bine intotdeauna daca stii sa o "asortezi" cu starea ta de spirit. Sa asculti melodii lente in momentele de exuberanta enerveaza, iar cele vesele nu vor ameliora tristetea, nici nu o vor neutraliza..Ca si cum nu ai asculta deloc.

Se intampla sa asociezi melodii cu perioade din viata...Iar reascultarea sa presupuna reinvierea unor amintiri...Fie ele placute sau dureroase. Unele versuri reusesc sa iti smulga lacrimi, sau zambete.Cat despre melodia preferata...nu cred ca se poate stabili la nicio persoana. Depinde foarte mult de starea de spirit.

Sunt melodii care iti umpleau sufletul de bucurie alteori, iar acum, cand le reasculti, esti sfasiat pur si simplu de durere, de dor, de amintiri si de dorinte!


R.I.P.


Ps : Nu am vorbit pentru manelari, indivizi care asculta la nimereala ca e "trendy" sau ca sa isi arate coolness-ul, nu ca ar intelege ei ce inseamna ce se canta.

Chowder, ti-ai revenit?

Mi se frange inima in bucatele, si bucatelele se mai frang si ele in alte bucatele si bucatelele se frang si ele in alte bucatele pana ramane doar praf...Praf de inima, Mung !

You don't even wanna be my friend.

Vrem ca dragostea sa vina instant, sa dureze o viata, dar fara nici un efort !
Puţin alb, un cer greu, nefericirea. Apoi, o ploaie mică, amestec de gheaţă, carne şi vers, durere scursă.
Ce contează scadenţa, atâta vreme cât există magia ? Nu-i întrebare cu răspuns care să nu alunge praful mincinos, plin sau gol, milă necrezută, absurd de mult. Toate întrebările sunt vinovate.

Mi-am făcut un inventar aici, unde scriu : e un dor ars, aruncat pe masă, eşti tu şi un văl aspru.



În calea mea stau două lucruri : ochii răi şi vara. În ochii răi se sting valurile mării, iar vara… dorm. Dorm şi cântecele se îneacă.. Nu-mi lua elanul.

ICE AGE limited edition

Pentru ca a venit gerul si la noi in Lazar, au crescut primii ghetari protestanti ai incalzirii globale!

Cine cauta, gaseste !

A lcool
B etie
c opilarii
D orinta
E femer
F luturasi
G :-j
H aos
I ndiferenta
I ncredere
J ocuri
K ilometrii
L umanari
M arturii
N eputinta
O ras
P rietenie
R asete
S tek
S coala
T eme
T igari
U ca
V ise
X erox
Y ou
Z bor
W TF ?!

Am o revelatie

Rock n Rolla, baby !

You are the sun,

You are the only one,

My heart is blue,

My heart is blue for you !

<3>

http://www.youtube.com/watch?v=lLZvJ_rtZO8

Phobie !

Groaznica zi !

La scoala mare imbulzeala !

Nu fumati in curte, nu fumati in vestiar, nu fumati in baie...

Astia chiar cred ca noi ii ascultam?!

Si geniala de diriga, cand mi-e lumea mai draga, atunci se gandeste ea sa il sune pe tata sa il mai informeze asa cu situatia mea scolara =)), nu prea stralucita...

Whatever... am ajuns acasa ca un copil cuminte ce sunt si m-am gandit sa fac curatenie in urma careia trebuia sa duc gunoiul.... Marea mea surpriza a fost ca la ghena am gasit un nene care statea pe intuneric cu usa inchisa....

HABAR N-AM CE CAUTA ACOLO !!!
Asta e cea mai mare fobie a mea, oamenii din ghena :)))
mi'e teama ca intr-o zi oarecare, in timp ce duc gunoiul o sa dau peste un cadavru ascuns de mintea cine stie cui vecin criminal de-al meu !

Pariu ca e vina vecinei de la parter ! :-s

Tu ce fobie ai ?

BEEEEEEEEEEEEER PONG!

Jurnal de bord !
Duminica, ora 16:30, apt 61, et 1....
cei 4 fantastici si cele 2 fecioare jucau beer pong pe masa mea cea mare :))) :
- 66 de pahare de bere
- 3 echipe
- cateva rateuri
- aburi de alcool
- acorduri de chitara
- galagie maxima
=> ce putea sa iasa din aceasta ecuatie decat un scandal cu preaiubita mea vecina de la parter, care vine sa ma vada de cate ori are ocazie...
de aici, al treilea contact al meu cu politia :X
ora 21:20 - baietii pleaca, eu ma duc sa imi fac dus...

In fata blocului!
Actorii principali : baietii si politia :))

"-Baieti, stati putin!

-Buna seara =))

-Buna seara! Baieti, ce e galagia asta?

-Pai am cantat la chitara.

-Pana la ora asta?
-Nu, pana la 8.

-Pai de ce?
-Pentru ca am repetat.

-Pai de ce?
-Pai e duminica si am iesit si noi la o prietena!

vecina de la parter: ALA IN NEGRU !!! ALA CU CHITARA IN MANA E CEL MAI NESIMTIT !!

-Doamna, ce am facut?

-Lasati'o, ma, ca e nebuna. Acum aveti treaba cu noi.

( aaaa!!! NESIMTITIIIIIII !!! )

-Ia bagati voi numele!

-Aaa ca stiti ca nu avem actele de identitate la noi!

-Pai de ce?

-Pai am iesit sa bem si noi o bere.

-COSTICAAAAAAAA!!! Mai ai treaba cu ei?

-Nu!
-Hai dispareti !!!"

Ora 21:40, la locul faptei...

protagonistii: mai ales eu ...

"-Buna seara!

-Buna seara!

-De la circa 7 va deranjam, ati primit o reclamatie!

-Pai da, faceam dus, e vreo problema ca sunt uda?

-E o reclamatie pentru galagie, nu pentru dus! Aia 4 baieti care au coborat de la dumneavoastra erau cam luati si ne-a zis vecina de la parter ca a fost galagie!
-Neg totul! =))
-Buletinul dumneavoastra, va rog!
-N'am!

-Parintii?

-N'am!

-La revedere!
-La revedere! =))) si sa nu mai veniti nici dumneavoastra beti in timpul serviciului =)) "

terminat !

ps: abia astept sa ma viziteze iar prietenii mei elefantii de la circa 7 si duminica viitoare...

pentru reclamatii, abonati-va si voi la vecina de la parter :)

Ma scuzati, daca deranjez, pot sa mai stau

Ei bine, in sfarsit am reusit sa imi fac si eu un blog, sau cel putin un inceput de blog...
Nu stiu cat de bine ma pricep sa sciu, dar ma pricep sa simt si asta o sa fie hartia pe care o sa imi astern eu toate gandurile, sentimentele si "peripetiile" la care sunt pusa la incercare zilnic.
Momentan nu am nici o idee despre ce as putea sa scriu, inspiratia nu are chef de mine la ora asta... Vorbeam de simtit? Pai nu simt decat o plictiseala idioata si un dor apasator care ma tot bantuie de cateva ore... si o somnolenta de nestavilit care imi aduce aminte ca maine e luni, luni inseamna scoala, scoala inseamna ore, orele o includ pe diriga... de ce avem o diriga atat de retardata ?!

Anyway, sper ca blogul asta nu o sa fie o pierdere de timp nici pentru mine, nici pentru cei care il citesc...

ps: o sa il strang de gat pe Stek pentru asta !