Când și dacă se va întâmpla, va fi o bucurie mai mare. Iar dacă nu se va întâmpla, nu doare că nu ai sperat. Nu ai așteptat. Era… opțională treaba.
Dar cine poate fi atât de indiferent?
Ne lovim zilnic de speranțe. Sper zilnic când ies din bloc să prind autobuzul în maxim 3 minute de când ajung în stație (urăsc să aștept.. ce ironie), sper zilnic să mă trezesc dimineața și să ajung la timp la scoala...
Sperăm toți multe. Zilnic. Exprimate sau nu, minore sau nu… Sunt acolo.
La ce folosesc? De ce ”speranța moare ultima”?
Aseară n-am mai avut-o și m-am simțit goală , dar poate reușesc odată să nu mă mai obișnuiesc cu ea. Să nu mai sper, doar să apară lucrurile fără să le aștept. Așa va trece și mai ușor timpul, așa dezamăgirea va fi mai mică.
De asta sunt și pesimistă. Să fie dezamăgirea unui eșec mai mică.
Și nu cred în nu știu ce energii pozitive ce ar aduce succesul. Manipulare. E doar un entuziasm ce mărește durerea căderii de la nivelul mai înalt la care ai urcat, așteptând ceva ce nu va veni.
Asculta mai multe audio Muzica
Fac tot ce pot să mă protejez că așa am eu firea slabă și ușor de rănit… și parcă tot degeaba. Mi-ar trebui un balon în care să stau. Dar nu de săpun…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu