Cred că toţi am spus, măcar o dată în viaţă: ”Eeeh, când o să fiu eu mare/când o să fiu eu în situaţia aia, n-o să fac/fiu aşa”.
Te gândeşti la nişte neplăceri cu ai tăi şi spui că tu n-o să fii aşa cu copiii tăi.
Te gândeşti la certurile alor tăi, între ei, şi spui că tu vei şti să gestionezi bine conflictele cu soţul tău.
Te gândeşti la toate ştirile cu violenţă în familie şi spui că tu vei pleca la prima abatere de genul ăsta.
Te gândeşti la divorţul pe care l-ai fi vrut când auzi de cazuri nefericite şi spui că tu nu vei sta cu partenerul doar de dragul copiilor, pur si simplu iti iei copiii si pleci.
Câte din astea (sau altele de genul) se împlinesc? Unde se termină naivitatea? Unde începe răbdarea? Unde se termină?
Cum ştii dacă faci lucrurile bine şi dacă e alegerea cea mai bună? Cum eviţi regretul ulterior?
Vreau şi eu să cred c-o să reuşesc să am o relaţie deschisă cu copiii mei (daca o sa am si daca o sa am vreau doi baieti :D), că mi-e groază să văd câţi întreabă pe forumuri/reviste/alte site'uri lucruri intime sau povestesc viaţa lor şi problemele serioase sau chiar cretine si ilogice cateodata, căutând un sfat (da, un sfat de la străini) şi sunt ori batjocoriţi ori sfătuiţi prost. Mi-e groază să mă gândesc că ar pune o problemă serioasă în mâinile unui străin care n-are nici un interes pentru binele lor. Prefer să ştiu, decât să nu şi să am eu satisfacţia falsă că totul e în regulă cu ei.
Vreau să cred că n-o să am probleme cu soţul de genul: ”plec la părinţi!”. Vreau să cred că persoana aleasă nu se va pierde uşor cu firea, de fapt nu, vreau să cred că toţi tinerii de azi sunt crescuţi în civilizaţie şi cazurile de violenţă s-au terminat odată cu cei de 40+ sau cei de la ţară care isi pierd timpul toata ziua prin baruri.
De divorţ… nu vreau sa ma gandesc la asta! Dar daca totusi s-ar intampla, când fiecare îşi reface viaţa, cum poţi accepta un străin pe locul unde era până nu demult tatăl tău?
O fi gelozie? O să ai impresia că nici o persoană nu e potrivită precum era mama/tata, aşa, cu bune, cu rele.
O fi teama de trădare? Cum să accepţi tu altă persoană lângă ei?
Sunt mult prea stresata in ultima vreme, gandesc mult prea mult/putin !
:)) incredibil! si eu ma gandeam azi la ceva de genul, oare cum o sa fiu eu cu copiii mei (pe care sigur o sa-i am, saracii). si ma intrebam... oare cum o sa pot sa le spun nu face asta sau ailalta, avand in vedere ce faceam eu la varsta lor?! dar aici devine si mai complicat.. oare tot ce am facut pana acum a fost total prostesc, de nu i-as lasa sa faca aceleasi lucruri? cred ca e foarte greu sa fii parinte.
RăspundețiȘtergereLa divort nici nu ma gandesc. sunt foarte hotarata sa nu divortez, asa ca presupun ca o sa fie foarte greu sa gasesc persoana potrivita cu care sa ma casatoresc.. :-? nu stiu ce sa zic despre oamenii care divorteaza.. mi se par cam prosti. nu poti sa te casatoresti asa cu primul om care-ti cade in fata, fara sa-l cunosti, fara sa stii cum se comporta, fara sa stii ce vrea sau fara sa-i spui ce vrei tu.. in momentul in care te casatoresti trebuie sa stii in ce te bagi. dar niciodata nu poti sti ce schimbari s-ar putea petrece la persoana de langa.. sau chiar la tine.
Orice e posibil!