O persoană cerebrală ar considera asta o degradare a orgoliului personal şi ar întoarce spatele zidului de cărămidă. Un individ ale cărui bătăi de inimă sunt mai sonore decât sinapsele neuronale ar escalada zidul. . dar nimeni nu garantează că zidul ascunde ceva palpabil. Ce substanţa ciudată o mai fi şi aia, care se disipă pe măsura ce tu urci grăbit? Merită riscul?
Răspunsul o fi pe undeva printre rânduri, ca de obicei.
PS: Avem un creier mai fraier decât s-ar crede. Se lasă păcălit de aparenţe. De exemplu, dacă ne uităm în oglindă şi zâmbim chiar dacă tristeţea ne bântuie, vom fi instant învioraţi.( asa se zice :-??)
Daca crezi ca te umilesti inseamna ca ai un orgoliu destul de mare... iar mie orgoliul mi se pare o prostie inutila care nu face decat sa complice vietile oamenilor mai mult decat sunt deja. Cu toate astea, mie nu mi se pare ca imi arat prea des sentimentele. Dar nici orgolioasa nu sunt:-?
RăspundețiȘtergereAh... si eu ma intristez si mai tare daca imi zambesc in oglinda atunci cand sunt trista, deoarece stiu ca e un zambet fals
Nu am orgoliu, sau am.. si daca am cu siguranta am renuntat la el in situatia de fata, sau poate mai demult si nici eu nu cred k imi arat sentimentele prea des, desi ar trebui sa mi le arat la momentul potrivit decat sa ma plang ca proasta pe urma cand realizez k e deja prea tarziu ca sa mai recuperez ceva sau pe cineva, mai ales!
RăspundețiȘtergeresi nici eu nu ma inveselesc daca imi zambesc in oglinda cand ma simt al dracului de naspa, dar cik asa s-a gandit un nene psiholog, mnah, nu e scopu meu in viata sa critic psihologii dar daca la el merge, sa fie fericit!
ma jur ca va fi ultima data cand voi face asta:).
RăspundețiȘtergerewelcome back!