Pentru prima data in viata mea, cred, nu mai stiu ce simt. Sau ce ar trebui sa simt.
Stiu cum ma simt si nu e roz. Pierduta, aiurea, ciudata, speriata, trista, dezamagita, tradata.
E ciudat, pentru ca eu eram persoana “cu sentimentele”. Tot blogul asta e plin de sentimente. Partea cu ratiunea e de multe ori pusa pe planul doi la mine, m-am ghidat mult pe sentimente. Nu stiu cat de bine e asta. Acum vreo cateva luni am luat o decizie bazata pe ratiune. Nu pot spune ca a fost cea mai fericita, mi-am cam calcat pe suflet, ma intreb si acum ce ar fi fost daca nu faceam asta, da’ probabil asta e ce trebuia facut. Asa imi zice ratiunea.
Acum… nu mai stiu ce sa fac in continuare.
Sunt debusolata si, printre atatea schimbari din ultimele luni, si bune si rele, nici singurul lucru pe care il aveam cat de cat stabil, nu mai e asa.
Incepe sa ia o alta forma, sa se schimbe, incat se prevede un viitor si mai incert.
Asa ma enerveaza ca eu am nevoie apriga de siguranta si stabilitate… si parca mi s-a luat si asta, “sentimentul de…ceva”. Da’ poate e un test. Poate asa cum am zis acum cateva luni ca “trebuie sa invat sa fiu singura”, poate asa acum trebuie sa “invat sa traiesc in incertitudine”.
Vreau sa ma rup de tot. Sau de toate… m-am mai rupt si n-am murit, ce se mai poate intampla de acum? Incep iar celebra fuga bine cunoscuta de mine.
Linkin Park - Numb piano
Asculta mai multe audio diverse
