Să te distrezi? Să te simţi bine, să fie toată lumea a ta? Nu mă interesează în mod deosebit cum se distrează lumea…Ce folos dacă aşa-zisa distracţie e doar o euforie trecătoare, ce trece ca şi starea de beţie cu care e unită adeseori, când se distrează omul, iar apoi se trezeşte dimineaţa, fără să mai aibă nimic din extazul nopţii trecute, ci doar amintirea şi un gust amar, văzând că toată bucuria lui a trecut şi nu a mai rămas decât speranţa unei noi distracţii trecătoare.
O fi aceasta o distracţie concentrată? Să te bucuri, să fii vesel, să te simţi fericit doar la comandă? De la ora cutare la ora cutare, iar apoi gata? Ce te face să te simţi bine? Prietenii? Muzica? Băuturile?
Mă interesează acea distracţie, care e o stare permanentă, un fel de a trăi şi a fi. Când te bucuri de fiecare clipă, şi când eşti cu prietenii tăi, cu adevăraţii prieteni, şi când ei sunt absenţi şi îi păstrezi doar în sufletul tău, ba chiar şi când ei nu mai sunt, şi când asculţi muzică, şi când asculţi doar acordurile sufletului tău, care îţi face viaţa o melodie, alungând orgoliile distonante.
Or spune unii că asta nu e distracţie. Pentru mine este… Ba chiar, mai mult, mi-e milă de cei cărora le este străină.Orice trece repede, nu are nici o valoare, fie că vorba de distracţie sau de unele lucruri mult mai profunde. Or spune că distracţia asta e prin definiţie limitată şi trecătoare… Asta nu înseamnă că nu îmi pot considera viaţa mea, prin felul de a o trăi, o neîncetată distracţie, o nesfârşită euforie.
Nu cred că falsitatea sau prefăcătoria fac parte din firea distracţiei. Dacă nu e falsă, de ce se termină? Ştiu… Pentru că e distracţie… Dispar stimulii externi forţaţi , dispare şi ea… Atunci, nu e doar o iluzie? Vrei să te bucuri la comandă, ca să mai uiţi de nemulţumirile şi de grijile zilnice? Nu e un fel de automanipulare? Adică, oricât de rău mi-ar fi, mă duc să mă distrez, râd cu prietenii, ascult muzică, dansez,mai beau un păhărel şi gata, mi-a trecut? Mi-a trecut pentru câteva ore sau pentru o noapte, iar apoi…tot ca înainte…
Nu vreau să separ , să despart în două, distracţia propriu-zisă şi cea de care vorbesc. Vreau să spun doar că fără să o ai ca o stare a ta permanentă, nu poţi participa decât ca la o iluzie la întâlnirile vesele, “euforice”,cu prietenii.
Şi atunci? Unde mai au loc clipele de tristeţe, dacă te distrezi în fiecare clipă? Recunosc, nu termenul de distracţie acoperă întocmai sensul stării de care vorbeam, dar l-am folosit, pentru că are multe din atributele acesteia, într-o manieră desăvârşită. Şi te face aceasta să fii vesel, chiar şi atunci când eşti trist.
Am observat că noaptea şi iarna îi fac pe unii să se întoarcă mai mult în ei înşişi. Nu spun asta ca o adeptă a singurătăţii. Dar parcă excesul de decibeli al nopţilor, fie cele de rând, fie cele în care ne veselim zgomotos, crează o reacţie adversă, care să aducă un echilibru.Şi mă fac nopţile acestea să-mi doresc să mă întorc în mine, să-mi vorbesc, să mă ascult…Nu e un soi de egoism, pentru că acolo îi găsesc şi pe cei care îmi sunt şi mi-au fost întotdeauna aproape..
