marți, 30 noiembrie 2010

Il y a des mots qui pleurent et des larmes qui parlent

"Cand tu aveai 1 an ea te hranea si te imbaia.
I-ai multumit plangand toata noaptea.
Cand tu aveai 2 ani ea te-a invatat sa mergi.
I-ai multumit fugind cand ea te chema.
Cand tu aveai 3 ani ea iti pregatea toata mancarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncand farfuria pe jos.
Cand tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorand masa din sufragerie.
Cand tu aveai 5 ani te-a imbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind in prima balta.
Cand tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigand nu merg.
Cand tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncand-o in fereastra vecinilor.
Cand tu aveai 8 ani ti-a dat o inghetata.
I-ai multumit scapand-o in poala.
Cand tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.
Cand tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.
Cand tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerindu-i sa stea in alt rand.
Cand tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptand sa iasa din casa.
Cand tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunandu-i ca nu are gusturi.
Cand tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitand sa-i scrii macar o scrisoare.
Cand tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o imbratisare,
I-ai multumit stand in camera ta cu usa incuiata.
Cand tu aveai 16 ani te-a invatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luandu-i-o de cate ori puteai.
Cand tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stand la telefon toata noaptea.
Cand tu aveai 18 ani ea plangea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stand la petrecere pina in zori.
Cand tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutand-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.
Cand tu aveai 20 de ani te-a intrebat daca te intalnesti cu vreo fata.
I-ai multumit spunandu-i “Nu-i treaba ta!”
Cand tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunandu-i “Nu vreau sa fiu ca tine!”
Cand tu aveai 22 de ani te imbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit intrebandu-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.
Cand tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunandu-le prietenilor ca era urita.
Cand tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunandu-i printre dinti: “Maaaaami, te rog”!
Cand tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti plateti nunta si a plans si ti-a spus cit de mult te iubea.
I-ai multumit mutandu-te in cealalta parte a tarii.
Cand tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunandu-i “Lucrurile sunt diferite acum”
Cand tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunandu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.
Cand tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.
Si apoi, intr-o zi, ea a murit in tacere. Si tot ce nu ai facut vreodata s-a intors lovind ca traznetul in INIMA ta."




Nu am inca 50 de ani, am doar 18, dar tot asa i-am multumit si eu mamei mele pana acum!
Si continui sa fac asta fara sa imi dau seama macar...

luni, 1 noiembrie 2010

Sonnet d'automne

Je vis, je meurs: je me brûle et me noie,
J'ai chaud extrême en endurant froidure;
La vie m'est et trop molle et trop dure,
J'ai grands ennuis entremélés de joie.

Tout en un coup je ris et je larmoie,
Et en plaisir maint grief tourment j'endure,
Mon bien s'en va, et à jamais il dure,
Tout en un coup je sèche et je verdoie.

Ainsi Amour inconstamment me mène
Et, quand je pense avoir plus de douleur,
Sans y penser je me trouve hors de peine.

Puis, quand je crois ma joie être certaine,
Et être en haut de mon désiré heur,
Il me remet en mon premier malheur.

 

-  "Je vis, Je meurs" , de Louise Labé -